Alte categorii

Grila Lista

Probleme bancomat

Actualitate

Politia a fost alertata, ieri dimineata, ca bancomatul unei banci comerciale ar fi fost spart in timpul noptii. Pana la sosirea firmei specializate in verificarea bancomatelor s-au emis tot felul de ipoteze.

Spitalul orasenesc din Zimnicea

Actualitate

Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman a demarat o anchetă în urma decesului asistentei medicale de la Spitalul din Zimnicea. Au fost efectuate verificări pe mai multe linii de muncă, constatându-se unele deficiențe în ceea ce privește orele legale de repaos.

Tren deraiat CF Rosiori

Actualitate

Cateva vagoane ale unui tren cu calatori au iesit de pe sine in timpul mersului. Evenimentul a avut loc aseara, la ora 21.30 in apropiere de Statia Rosiori Nord. Nici un pasager nu a fost ranit dar circulatia a fost intrerupta aproape 6 ore.

Dezbatere taxe speciale

Administratie

La bugetul local intră și sumele încasate din plata taxelor și impozitelor. Municipalitatea a invitat ieri după amiază cetățenii la o dezbatere referitoare la taxele speciale, ce vor face obiectul unei hotărâri de consiliu local.

Insula Belina

Administratie

Primul proiect care s-a dezbatut în ședința Consiliului Județean  Teleorman, de luni, 26 noiembrie 2018, a facut referire la reîntoarcerea insulei Belina și a Brațului Pavel în domeniul public al statului și în administrarea Apelor Române.

Aprobare proiect CL Rosiori

Administratie

Consiliul local Rosiorii de Vede a fost convocat in sedinta de indata pentru a aproba proiectul si cheltuielile legate de proiectul prin care se asigura finantarea din fonduri europene a constructiei noii gradinite nr. 5. Lucrarile au inceput de aproape o luna si a fost livrat mobilierul pentru noua gradinita, iar acum se schimba si sursa de finantare.

Ziua produselor agroalimentare

Agricultura

Pentru a doilea an consecutiv in Alexandria cu ocazia Zileleor Recoltei este marcata si Ziua Nationala a Produselor Agoalimentare. Evenimentul a avut loc pe platoul din fata Finantelor Publice.

Program tomate

Agricultura

Subventia de 3000 de euro pentru cultura de rosii in sere si solaria reprezinta o masura de sprijin pe care fermierii teleormaneni au accesat-o si in acest an. De exemplu, pentru tura a doua de solicitare a acestor bani, au depus documentele un numar de 149 de legumicultori.

Cereale păioase

Agricultura

Campania de recoltare a paioaselor si a rapitei a ajus la final in Teleorman. In ceea ce priveste productia per hectar, aceasta a oscilat de la micii fermierii la marii fermieri.

Taxe si impozite

Economic

Alexandrenii persoane fizice si juridice isi pot achita taxele si impozitele. Colectarea acestora a inceput de astazi, iar din data de 7 ianuarie acestea pot fi platite si online, din acest an nominal.

Eugen Teodorovici

Economic

Ministrul de Finanţe, Eugen Orlando Teodorovici, doreşte ca românii care lucrează în străinătate să aibă un singur permis de muncă, valabil pentru o perioadă limitată, după care să îşi caute de muncă în altă ţară.

Disponibilizari

Economic

Două firme cu domeniul de activitate confecții textile, din municipiul Alexandria, Turnu Măgurele și Zimnicea au transmis intenții de concediere colectivă către instituțiile județene de muncă. Se pare că, firma din Alexandria, patronată de un englez își va închide porțile în câteva luni.

Capsula timpului

Evenimente

O multime de documente, fotografii, inregistrari video si audio, mesaje si scrisori au fost introduse in capsula timpului destinata locuitorilor municipiului Rosiorii de Vede din anul 2118. Capsula cu marturii ale prezentului pentru viitor a fost ingropata intr-un loc special amenajat in fata Primariei Rosiorii de Vede.

Ziua Nationala Rosiori

Evenimente

Momente solemne de Ziua Nationala la Monumentul Eroilor din Rosiorii de Vede. Administratia locala a organizat o ceremonie in memoria si onoarea eroilor rosioreni cazuti pe campul de lupta in Primul Razboi Mondial.

Monument Prunaru

Evenimente

Cei 300 de ostasi romani, care cu pretul vietii au aparat capitala, au fost comemorati astazi la Prunaru. Şarja de la Prunaru este considerată a fi cea mai eroică acţiune de luptă a oastei române din Primului Război Mondial.

Politia Municipala Rosiori

Justitie

Autorul unei talharii ce a avut loc in municipiul Rosiorii de Vede in urma cu cateva zile a fost identificat de politisti. Victima a fost lovita si deposedata de un telefon mobil si un set de chei, recuperate de la autor si restituite victimei.

Laura Codruta Kövesi

Justitie

Prima reacţie a Laurei Codruţa Kovesi după revocare. Fostul procuror-şef al DNA a făcut declaraţii de presă.

Perchezitii Teleorman

Justitie

În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov au desfășurat o acțiune în scopul destructurării unei grupări specializate în evaziune fiscală, care ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma de 550.000 de euro. Descinderile au avut loc in judetele Teleorma si Ilfov dar si in muncipiul Bucuresti.

Ferma avicola Draganesti Vlasca

Social

Peste 4 milioane de ouă infecatate cu Fipronil, au fost descoperite de inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare Teleorman, în urma unui control efectuat la o fermă avicolă din Drăgănești Vlașca.

Sofer care a sfidat politistii rutieri

Social

Seara trecuta, pe raza municipiului Alexandria un sofer nu a oprit la semnalul politistilor. Acestia au reusit, in cele din urma, ajutati de jandarmi sa-l prinda pe conducatorul auto.

Cisterna propilena

Social

Calatorii aflati aseara, in gara Rosiori Nord au fost evacuati din trenuri si peroane din cauza unor scurgeri de propilena dintr-un vagon cisterna stationat. Traficul feroviar a fost blocat pana la indepartatea garniturii si asigurarea masurilor de siguranta de catre pompieri.

Aboneaza-te acum

mediasudtv.ro

Meteo

Noros

0°C

Alexandria

Noros

Umiditate: 100%

Vant: 20.92 km/h

  • 04 Ianuarie 2019

    Predominant innorat 1°C -3°C

  • 05 Ianuarie 2019

    Insorit 0°C -5°C