Astazi a fost prezentata analiza activitatii Inspectoratului Judetean de Politie Teleorman

Valentin Dumitraşcu

Actualitate
Tipografie
  • Mai mic Mic Mediu Mare Mai mare
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Conducerea Inspectoratului Judetean de Politie Teleorman a organizat astazi o intalnire cu presa locala. In cadrul acesteia a fost prezentata activitatea desfasurata in anului 2017.

La fiecare inceput de an, institutiile isi prezinta bilantul. O astfel de analiza a facut astazi si conducerea Inspectoratului Judetean de Politiei Teleorman. In anul 2017, pentru promovarea siguranţei publice şi ajutorarea comunităţii s-au organizat şi derulat 1.312 acţiuni cu efective mărite şi peste 2.400 de controale directe, toate aceste activităţi preventiv-operative concretizându-se cu descoperirea a 1.296 infracţiuni, din care 1.069 în flagrant.   
În ceea ce priveşte traficul rutier acesta este caracterizat şi în prezent, de o intensificare continuă a circulaţiei rutiere pe drumurile naţionale, în zonele preorăşeneşti şi în centrele urbane, pe fondul creşterii numărului de autovehicule şi a indisciplinei în trafic.
In anul 2017, dintr-un total de 3.290 de infracţiuni sesizate contra patrimoniului, 65% reprezintă infracțiunile de furt, iar ponderea faptelor penale de furt din totalul general al fenomenului infracționalității este de 27%. Creşterea ordinii și siguranţei publice la acest nivel de infracţionalitate este fără îndoială şi efectul activităţilor preventiv-operative de cercetare şi investigare judiciară şi criminalistică.

Meteo

Ploi usoare

0°C

Alexandria

Ploi usoare

Umiditate: 100%

Vant: 37.01 km/h

  • 20 Noiembrie 2018

    Rain 2°C 0°C

  • 21 Noiembrie 2018

    Rain 4°C 0°C