Silozul de la Smardioasa s-a prabusit

Silozul din Smardioasa

Actualitate
Tipografie
  • Mai mic Mic Mediu Mare Mai mare
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Ieri, partea stanga a silozului de la Samrdioasa s-a facut una cu pamantul. Potrivit declarației oamenilor din zonă, zeci de tone de rapiță se află sub moloz. Pierderile sunt imense, iar o evaluare a pagubelor va fi efectuată in perioada urmatoare.

Asa arata o parte a silozului de la Samradioasa. Ieri din cauze inca necunoscute partea de sud a acestuia s-a prabusit. In momentul de fata, sub moloz sunt zeci de tone de rapita, care cel mai probabil vor fi recuperate.
Cosmin Olteanu, unul dintre administratori a declarat pentru colegii din presa scrisa ca silozul „a căzut dintr-o dată, nimeni nu-și explică, mai cu seamă că, înainte, nu au fost identificate crăpături în structură de rezistență sau în clădire. Spațiul este suficient. Capacitatea Silozului este de 44.000 de tone. Numai un sfert a fost afectată. Încercăm, pe cât posibil, să mai recuperăm din recolta depozitată. La fața locului vor ajunge și specialiști în construcții, care vor încerca să afle motivele ce au dus la prăbușirea respectivei clădiri”.
Silozul de la Smardioasa a fost construit uneva in anul 1984.

Meteo

Insorit

17°C

Alexandria

Insorit

Umiditate: 33%

Vant: 28.97 km/h

  • 25 Septembrie 2018

    Partial innorat 18°C 9°C

  • 26 Septembrie 2018

    Predominant insorit 17°C 4°C