Guvernul aloca 115 milioane de euro sprijin pentru sectorul vegetal

Guvernul aloca 115 milioane de euro sprijin pentru sectorul vegetal

Guvern

Agricultura
Tipografie

Fermierii, persoane fizice și juridice care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, vor beneficia de ajutoare naționale tranzitorii și de sprijin cuplat pentru anul de plată 2016 în sumă de circa 115 milioane euro, ca parte din mecanismele de susținere a producătorilor agricoli care se aplică în perioada 2015-2020.

Plățile pentru ajutoarele naționale tranzitorii se acordă fermierilor din sectoarele care au beneficiat de plăţi naţionale directe complementare în anul 2013, în condiții identice cu cele din anul specificat, pentru culturile de in pentru fibră, cânepă pentru fibră, tutun, hamei și sfeclă de zahăr.

Plățile pentru schema de sprijin cuplat se acordă la culturile de soia, lucernă, mazăre și fasole boabe pentru industrializare, cânepă pentru ulei și fibre, orez, sămânță de cartof, hamei, sfeclă de zahăr, tomate și castraveți pentru industrializare din culturi de câmp, legume cultivate în sere și solare, fructe (prune, mere, cireșe și vișine, caise și zarzăre) pentru industrializare și cartof timpuriu pentru industrializare.

Sumele se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii şi pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2016.

Instituția publică responsabilă cu implementarea acestor măsuri (primirea cererilor de plată, verificările administrative și în teren, autorizarea și efectuarea plăților) este Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, instituție din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.