Cozi si liste pentru depunerea dosarelor pentru Casa Verde

Cozi si liste pentru depunerea dosarelor pentru Casa Verde

APM Teleorman

Mediu
Tipografie

Pentru a putea depune dosarele pentru programul Casa Vrede, teleormanenii au stat la coada inca de la ora 5 dimineata.

Înscrierile au inceput în această dimineaţă, dar oamenii se tem că nu vor mai prinde fonduri, dacă nu-şi depun dosarele printre primii. Beneficiarii primesc de la stat chiar şi 8.000 de lei. Start pentru incrierile la programul Casa Verde. Peste 150 de persoane au asteptat în faţa Agenţiei pentru Protectia Mediului Teleorman. Oamenii s-au aşezat la coadă încă de la ora 5 dimineata, pentru a fi siguri că îşi vor depune actele astăzi. S-au făcut liste încă de vineri. Inițiativa a fost a celor care s-au așezat la coadă. Toti cei care au stat in frig, spera sa obtina fonduri pentru a putea instala panourile solare.
Pentru panourile solare solicitanţii pot primi intre 3.000 şi până 6.000 de lei, iar pentru pompele de caldură, 8.000 lei. Potrivit directorului APM Teleorman, pana la ora 11 erau inscrisi pe liste in jur de 288 de persoane care vor sa obtina fonduri pentru Casa Verde. Tot conducerea institutiei, sustine ca se asteapta ca in jur de 200 de teleormaneni sa obtina bani pentru panourile solare.
Dupa ce dosarul este acceptat, se semneaza contractul de finanţare, se incep lucrărilor si apoi se depune cererea de decontare. Potrivit Ghidului de finanțare al programului, publicat în Monitorul Oficial, populația poate începe pregătirea dosarelor de finanțare care vor fi depuse, la sediile agențiilor pentru protecția mediului din județele de reședință, în sesiunea programată între 10 și 24 octombrie.