Accident de circulatie din cauza neatentiei la volan pe DJ 503

Accident de circulatie din cauza neatentiei la volan pe DJ 503

Accident DJ 503

Social
Tipografie
  • Mai mic Mic Mediu Mare Mai mare
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În urmă cu puțin timp, pe drumul județean 503 s-a produs un accident de circulație. In urma accidentului o persoana a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Din primele cercetări efectuate de polițişti s-a constatat că şoferul, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Bucureşti, având alte preocupări de a distrage atenția a pierdut controlul asupra direcției de deplasare şi a intrat cu autoturismul într-un pom de pe marginea drumului. În urma impactului acesta a fost proiectat prin parbriz într-un lan de cereale, iar autoturismul s-a răsturnat pe carosabil. La fața locului au intervenit pompierii Detaşamentului Alexandria cu o descarcerare, un SMURD, un ASAS, iar SAJ cu o ambulanță cu medic. Victima, conştientă, cu multiple traumatisme, a fost preluată de ambulanța SAJ şi a fost transportată la spital. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi soluționat prin parchet.