Festivalul national de literatura Marin Preda editia 2016

Festivalul national de literatura Marin Preda editia 2016

Marin Preda

Consiliul Județean Teleorman organizează în parteneriat cu Primăria Comunei Siliştea Gumeşti și Biblioteca Judeţeană „Marin Preda” Teleorman, cea de-a XV-a ediție a Festivalului Național de Literatură „Marin Preda”.

Joi, 13 octombrie 2016, orele 10,30, în Sala de întruniri publice din cadrul Palatului Administrativ, Consiliul Județean Teleorman deschide manifestările publice festive care au loc în finalul Festivalului Național de Literatură „Marin Preda”, ediția 2016. Proiectul cultural este unul de tradiție, fiind derulat de Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman, în colaborare cu revistele: „Luceafărul de dimineaţă” (Bucureşti), „Argeş” (Piteşti), „Bucureştiul literar şi artistic” (Bucureşti), „Litere” (Târgovişte), „Pro Saeculum” (Focşani) şi „Caligraf” (Alexandria).
La manifestările culturale care se vor desfășura în municipiul Alexandria sub auspiciile festivalului Național de Literatură „Marin Preda” participă peste 60 de scriitori și publiciști din București și din țară, dar și din județul Teleorman.  
 Vor fi incluse în programul festivalului : Simpozionul „Marin Preda: pactul ficțional cu istoria”; Festivitatea de Decernare a Premiilor celei de a XV-a ediţii a Festivalului Naţional de Literatură „Marin Preda”, cu premii acordate din partea organizatorilor și a revistelor partenere; acordarea „Diplomei de Excelență” pentru sprijinirea scriitorilor din Teleorman; lansarea volumului „Marin Preda. Anii formării intelectuale”, semnat de istoricul literar Stan V. Cristea, și lansarea romanului „Dulce ca pelinul”, al prozatorului Ștefan Mitroi.
De asemenea, în cadrul manifestărilor vor fi lansate: volumul „Festivalul Național de Literatură «Marin Preda», ediția XV-a, 2016. Caietul premianților” și numărul special al Revistei de Cultură „Caligraf”.
Publicul poate vizita, cu acest prilej, expoziţia de carte „Marin Preda, mereu actual”, realizată de Biblioteca judeţeană „Marin Preda” Teleorman și expoziția foto-documentară „Sub semnul operei lui Marin Preda”, realizată de publicistul și jurnalistul Stan Ștefan.
Finalul manifestării include deplasarea în comuna natală a marelui prozator, Siliştea Gumeşti, unde va fi depusă o coroană de flori omagială la statuia reprezentând bustul scriitorului Marin Preda, apoi vor putea fi vizitate Centrul Memorial „Marin Preda”, precum și Casa în care scriitorul a văzut pentru prima oară lumina zilei.