O tanara politista din Rosiorii de Vede are nevoie de ajutorul nostru

Sandu Andreea Elena

Actualitate
Tipografie
  • Mai mic Mic Mediu Mare Mai mare
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În general, se întâmplă ca noi, oamenii să strigăm după ajutor, iar ea, alături de alți colegi de la Poliție să intervină. Este vorba de o polițistă, care își desfășoară activitatea în municipiul Roșiorii de Vede, judetul Teleorman, unde, de altfel și-a întemeiat și o familie. Acum, în schimb, Andreea Sandu are nevoie de sprijinul nostru.

În urmă cu două săptămâni avea să se trezească cu o dispoziție nu foarte bună, ba, chiar a suspectat că a luat virusul SARS CoV-2, așa că nu a stat pe gânduri și a făcut toate investigațiile medicale necesare. Analizele, însă, au scos la iveală altceva, iar medicii din județ au trimis-o la Spitalul Fundeni, din capitală, unde a primit cea mai cumplită veste: are leucemie. Pentru a trece peste acest impas, acasă, la Roșiorii de Vede o așteaptă doi copii și un soț, care acum se împarte între casă și spital, dar și serviciu, deoarece și el lucrează tot la Inspectoratul Județean de Poliție. Chiar de astazi, cand Andreea a împlinit 33 de ani, a inceput tratamentul de chimioterapie. Colegii, îi sunt alături, şi i-au transmis mesaje de încurajare.
Colega de birou şi cea mai bună prietena a Andreei, Veronica, o destrei pe tânara mămică ca o femeie puternică, şi este încrezătoare că va câştiga lupta cu boala.
Şefii Andreei susţin că tânăra este o persoană cu o energie fără margini.
Andreea are nevoie de sânge. Colegii ei cer, astfel, oamenilor de bună credință să sară în ajutorul tinerei mame, care poate în activitatea ei profesională a ajutat zeci, poate sute de persoane. Chiar dacă este încă stare de urgență, cetățenii trebuie să știe că Centrele de Transfuzii sunt deschise publicului, astfel că nu trebuie decât să donați, specificând numele Andreei Sandu, care este internată la Fundeni.