S-au redus veniturile de la bugetele locale

Valerică Cârciumaru

Administratie
Tipografie
  • Mai mic Mic Mediu Mare Mai mare
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Invitat în cadrul emisiunii În centrul atenției, difuzată de postul nostru de televiziune, primarul municipiului Roșiorii de Vede, Valerică Cârciumaru a vorbit despre bugetul local.

Toate administrațiile publice au fost afectate de perioada pandemiei, veniturile s-au redus, însă nu există varianta blocării activității.
Perioada grea prin care am trecut cu toții în ultimele luni a afectat implicit atât viața socială, cât și latura economică. Bugetele locale sunt la rândul lor mai reduse, din cauza încasărilor, dar și din cauza faptului că nu s-au făcut rectificări de buget național. Valerică Cârciumaru, primarul municipiului Roșiorii de Vede a declarat că nu va fi cazul de un blocaj la nivelul autorității locale.
Urmează să vedem dacă, la nivel național se va mai prelungi starea de alertă, care, presupune automat prelungirea restricțiilor și măsurilor de siguranță. De asemenea, urmează să aflăm și cum stăm cu banii din visteria statului.