Peste 5.000 de elevi din Teleorman s-au intors de astazi la scoala

Elevii s-au intors la scoala

Scoala
Tipografie
  • Mai mic Mic Mediu Mare Mai mare
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a s-au întors de astăzi la pregătire pentru susținerea examenelor finale. Clasele au fost dezinfectate, elevii vor primi mască de protecție la intrare, dar și la ieșire din instituțiile de învățământ.

În județul Teleorman, peste 2.700 de elevi din calsele a VIII-a au reluat astăzi cursurile pentru examenul final. De asemenea, aproximativ 2.500 de adolescenți, liceeni în clasele a XII-a sunt așteptați la pregătire. Primăriile au dezinfectat sălile de clasă, au creat circuite de intrare și ieșire din școală, iar în interior nu au voie mai mult de 10 elevi.
Direcția de Sănătate Publică Teleorman a verificat săptămâna trecută, toate unitățile de învățământ, care și-au deschis porțile pentru pregătirea elevilor din anii terminali, astăzi. Toate unitățile școlare trebuiau să aibă cel puțin o chiuvetă cu apă curentă în interior. Directorul DSP, Stelian Cristea ne spunea la ultima întâlnire că nu va permite deschidere școlilor din mediul rural care nu au apă curentă. Toți elevii primesc măști de protecție la intrarea și la ieșirea din clădiri, iar un cadru medical le va lua temperatura la intrare. Anul acesta, atat examenul evaluării naţionale cât şi bacalaureatul se vor desăşura în condiţii speciale pentru a prevenii îmbolnăvirea cu COVID-19.